Clubul Basarabenilor din Belgia
Scriitori basarabeni
Paf! Paf! Paf! « Pasiunea lui de vanator nu se poate limita doar la pisici si caini. (…) » (AVk)
Paf! Paf! Paf! Si in Moldova se impusca, ca peste tot. Adica? Adica e ceva normal. Ce atata harmalaie. Tocmai si Ghimpu e revoltat. Literatura noastra insa e martor ca e ceva anormal de normal acest « paf, paf! ».
Scriitorului basarabean Alexandru Vakulovski, in « 157 de trepte spre iad… » (Cartier, 2010), scrie despre vanat si despre pistol ca obiecte de uz « satesc » sau casnic, pentru unii, in cazul dat, un politist. Iata un extras:
La tot coltul vezi pietre aranjate si bate. Ca daca tot merge omul, pai daca i se nimereste in cale un motan sau un caine – sa se mai si distreze – o bata in caine, o piatra in pisica… Da, asta e ceva absolut normal la noi…
Ca sa nu vorbesc de domnul politist din sat. El e cel mai tare. Pentru ca are pistol. Si atunci face (adevarate vanatori dupa animalele din sat. Si toti considera ca asa e normal. Din cand in cand mai impusca si cate-un vitel, caci pasiunea lui de vanator nu se poate limita doar la pisici si caini. (p.95)
Autorul celor « 157 de trepte spre iad… ». Credit foto: Editura Cartier
Cartea poate fi gasita la libraria EuropaNova de la Bruxelles (Clos du Parnasse 3 E à 1050 Bruxelles), pana Cartier-ul o baga pe eBook, pentru cei nerabdatori 🙂
Ludmila Bulgar
Aureliu Busuioc: Hronicul Găinarilor
Si, in sfârşit, când prinse a se întuneca, se lăsa liniştea. O linişte ireala, plina de spaime. Atunci incepu totul. Iunie 1940- iunie 1941.
Foto VIP Magazin: Aureliu Busuioc
Extras:
… bunii observatori si vigilenţii plugari din Roscoveti luară seama in după-amiaza aceea ca in mai multe carute rechiziţionate de sovietul sătesc se încărca mormane de hârtii, apoi valize si baloturi, apoi enkavedisti si alţi cinovnici, unii cu catel si purcel, si o iau pe şleahul Lapusnei spre răsărit. Mai spre chindii uliţele satului se umplură pe neastepate de soldaţi sovietici, in uniforme unde de sudoare si dărâmate, unii fara arme, alţii plini de bandaje roşii de sânge, pasind greu, in dezordine, spre pădurea de deasupra satului. Unele gospodine mai inimoase le întindeau de la portiţe ba cate o bucata de pâine, ba cate un ulcior de lapte. Soldaţii mâncau si beau in tăcere, din mers. Apoi trecură vreo câteva tunuri mici, trase de cai osteniţi, dar si de ostaşi.
Si, in sfârşit, când prinse a se întuneca, se lăsa liniştea. O linişte ireala, plina de spaime.
Atunci începu.
Mai intai, din cele patru parţi ale satului, apărea cate o femeie-doua. La pas, apoi in pas alergător, apoi la fuga in toata legea. Pe urma veni si grosul: copii, flăcăi si fete, barbari. Lire la suite
Clubul Basarabenilor din Belgia 
Vous devez être connecté pour poster un commentaire.