archives

Archive de

Jurnal de Chisinau: DESPRE LIMBAJ de Aureliu Busuioc


Eveniment Luni, 31 august 2009

Trăieşte, şi trăieşte bine, în republicuţa noastră un ipochimen, sau mai simplu – un individ sau ins, pe care ziariştii mai slăbuţi în ale Istoriei îl tot pomenesc cu pseudonimul de Eminenţă cenuşie. Porecla, de ce n-am recunoaşte, s-a dovedit a fi pe placul individului, şi pe asemenea plac încât tulburându-i minţile şi-a luat-o ca titlu de glorie, devenind megaloman. Aici, revenind la Istorie, iar trebuie să recunoaştem: cenuşie – da, dar eminenţă… Să-l pui pe Mark Tkaciuk lângă Richelieu e cum ai pune în acelaşi concurs un porc alături de un bidiviu pursânge. La fel cum nu-i poţi compara între ei pe stăpânii acestor două eminenţe: cum să-l pui alături de Regele-soare pe un bădăran ajuns, din cauza prostiei noastre, şeful unui stat, fie statul chiar micuţ şi sărman? Huliganica ieşire a lui Voronin la prima şedinţă a Parlamentului e cât se poate de firească: o mare ziaristă din Rusia, Evghenia Albaţ, a vorbit despre limba rusă a lui Tkaciuk ca despre „ un necunoscut limbaj al puşcăriaşilor („неизвестно какая-то феня”) – aşa că „eminenţa de la Chişinău” a ştiut cum să-şi instruiască stăpânul… Uimitor de civilizata replică a d-lui Filat, desigur, nu poate fi pe înţelesul „bratanilor”. Lor le rămâne doar să-şi perfecţioneze „fenea”. Să sperăm că le va prinde bine….

www.jurnal.md

TIMPUL: « Douăzeci de ani în Limba Română » de Grigore Vieru


 (Fragmente din discursul, intitulat simbolic „Testamentul”, rostit de poetul Grigore Vieru pe 30 august 2007, la încununarea sa cu titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Ştiinţe a Moldovei) Lire la suite

REGULARIZARE: Acte si dovezi pentru dosarul de legalizare a sederii in Belgia


Patru ipoteze:

Régularisation longue procédure (Point 1.1)

  • Carte d’identité nationale ou passeport;
  • Preuves du fait que les enfants sont scolarisés.

 Régularisation longue procédure en comptant le recours au Conseil d’Etat + 9.3 ou 9bis introduit 5 mois après la fin de la procédure (Point 1.2) Lire la suite

REGULARIZARE: Dosar in regula pentru legalizarea sederii in Belgia


Justificarea criteriului ales, precum si dovezile care pot conduce la aceptarea sau respingerea cererii de regularizare a sederii in Belgia: aspece cheie.

de Lili Bretin, avocata

In cadrul campaniei de regularizare prevazuta in Belgia in aceasta toamna, cererile trebuiesc introduse in perioada cuprinsa intre 15 septembrie  –  15 decebrie 2009. Lire la suite

Jurnal de Chisinau: „Nu pot vorbi, se ascultă telefoanele…”


Autor: L. Zahu-Rizu, Bruxelles

Frica naşte monştri. Cuvântul este o revelaţie.

« – Alo, ce faceţi? Cum se simte V.? Am auzit ca l-au eliberat.
– Alo, alo? Da. Bine.
– Ziceam, V. se simte mai bine?
– Nu pot vorbi, suntem ascultaţi.
– Ascultaţi?
– Da, toate telefoanele sunt interceptate, şi ăla de acasă, şi mobilul. Vorbim pe Skype deseară.
– Păi, da skype-ul nu se ascultă? Alo? Alo?.
(Bip-bip-bip). » Lire la suite

TITRES SERVICES


Servicii de curatenie prin intermediul

One Home Solution 

   Elena PETIC, Dir. Ressources Humaines

223,  Av.W. Churchill 1180 Bruxelles

one_home1solution@yahoo.fr

Gsm +32.487.533102

Tel.+32.2.343.2087
Fax.+32.2.347.1187

Ziarul de Garda: Noi jertfe la Mănăstirea «Sf. Treime». Ce face poliţia?


Mitropolia Basarabiei este alertată în legătură cu ultimele evenimente de la Mănăstirea «Sf. Treime» din Cahul. Două atacuri banditeşti, ambele pe timp de noapte, la un interval de două săptămâni. «Deşi nu e primul caz când Mănăstirea şi părintele-stareţ, Nicanor Asargiu, sunt supuşi unor atacuri extrem de suspecte, cele întâmplate în ultima vreme sunt lucruri ieşite din comun», a declarat pentru ZdG părintele Marin, protopop de Cahul din partea Mitropoliei Basarabiei. Lire la suite

Eugen Doga le-a dat lectii «moldovenistilor» de la Bruxelles


Invitat la Bruxelles, maestrul Eugen Doga a participat la festivalul «Tiganiada», organizat de Casa de Cultura belgo-romana ARTHIS, condusa de Carmen Hopartean. Cu aceasta ocazie, a avut loc proiectia filmului «Satra», de Emil Loteanu, a carui coloana sonora i se datoareaza maestrului de la Chisinau, si un scurt recital de pian la cererea admiratorilor muzicii pamanteanului nostru. Lire la suite

Avocat la Bruxelles


Avocata Lili BRETIN

Photo_060305_007

Dreptul international, Dreptul  belgian (si Droit des Etrangers) Lire la suite

Traduceri autorizate


Pentru traduceri autorizate (« jurées ») si legalizari ale actelor oficiale pentru limbile Rusa-Roumana-Engleza-Franceza (diplome, extrase de pe actele de nastere sau de casatorie/divort, caziere juridice, etc.), va puteti adresa la numarul de telefon +32499129506.

Jurnal de Chisinau:Occidentul nu ajută deloc la alegerea unui preşedinte democrat în R. Moldova


Factorii din Occident nu si-au manifestat intentia de a interveni pe langa Partidul Comunistilor pentru a-l determina sa voteze un presedinte democrat, asa cum au facut acum patru ani pe langa formatiunile necomuniste din Parlamentul de atunci, a declarat unul din liderii opozitiei, Vlad Filat. Lire la suite

Dosarul de regularizare: Sfaturi si sugestii cu avocata Lili Bretin


Dragi compatrioti!

In perspectiva deschiderii de carte Oficiul de straini a unei perioade de introducere a dosarului de legalizare a sejurului in Belgia, inauguram rubrica « Regularizare », unde verti gasi sugestii si sfaturi privind elaborarea dosarului de regularizare. Potrivit Oficiului de straini, dosarul va trebui introdus intre 15 septemebrie si 15 decembrie 2009 (cf. articolul din « Le Soir » de la rubrica « Regularizare »).  De aceea, incepand cu ziua de maine, va vom propune zilnic sfaturi, sugestii, adrese si nume de avocati si tarife  pentru pregatirea acestuia.

Vom inaugura rubrica cu sfaturi de la Lili-Marilena Bretin, avocat pe langa Baroul de la Bruxelles, care va fi incantata sa alimenteze rubrica respectiva cu noutati de ultima ora. Potrivit avocatei, « regularizarea care se anunta este una serioasa si sunt multe informatii utile de comunicat celor interesati ».

Avocata Lili BRETIN

Dreptul international, Dreptul  belgian (si Droit des Etrangers),

Dreptul român, Dreptul european  Lire la suite

Le Soir: L’Office des étrangers recrute une soixantaine d’agents


L’Office des étrangers recrute une soixantaine d’agents

On s’attend à un afflux massif de dossiers, c’est clair », explique Dominique Ernould, porte-parole de l’Office des étrangers (SPF Intérieur) qui va gérer l’essentiel de cette campagne de régularisation. En étroite collaboration, en principe, avec les ministères de l’Emploi (Fédéral et Régions), les communes, la commission consultative des étrangers, etc.

Le dispositif prévu ? « On attend la rentrée de septembre et la constitution définitive des cabinets ministériels pour finaliser les modalités pratiques. »

Une certitude : pour faire face à ces demandes massives, le service « régularisation » de l’Office va être renforcé. Une soixantaine d’agents vont être embauchés. Le recrutement de candidats universitaires (niveau A) ou non universitaires (niveau B) a été lancé.

En attendant, l’administration fédérale – qui emploie aujourd’hui plus de 1.700 personnes –, diffuse sur son site web (www.dofi.fgov.be) la directive approuvée par le gouvernement Van Rompuy, appelée « instruction », reprenant les critères précis de certaines situations « humanitaires » qui pourraient, après examen, justifier l’octroi d’un titre de séjour.

Pour le critère « ancrage local durable », les candidats à une régularisation devront rentrer leur dossier entre le 15 septembre et le 15 décembre. « Mais nous sommes bien conscients que cette opération d’envergure va s’étendre sur plusieurs mois, voire sur une ou plusieurs années », admet Dominique Ernould.

L’Office des étrangers est-il suffisamment organisé et préparé pour assurer sa mission ? Les critères de régularisation sont-ils assez précis et objectifs ? La collaboration avec tous les acteurs concernés (ministères de l’Emploi, communes, etc.) sera-elle efficiente ? Au sein même de l’administration, on s’interroge.

« Il n’y a pas que cette campagne, entend-on en interne. Il y a tous les autres dossiers : le regroupement familial, les demandes d’asile, les visas “étudiants étrangers” qu’il faut traiter au plus vite, avant le 15 octobre, etc. »

Quant au partenariat avec les autres ministères et/ou administrations : « Nous n’avons aucun pouvoir d’injonction, notamment autour de la délivrance des permis de travail. » Une certitude : « l’Office fera tout pour réussir au mieux cette opération attendue de longue date », conclut sa porte-parole.

http://archives.lesoir.be/regularisations-le-grand-flou-asile-entre-le_t-20090812-00PF58.html?query=r%E9gularisation&firstHit=0&by=10&sort=datedesc&when=-1&queryor=r%E9gularisation&pos=1&all=2944&nav=1

Ziarul de Garda: Acum 20 de ani pentru limba romana s-a murit


La 1 septembrie 2009 se împlinesc 20 de ani de la adoptarea Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul R. Moldova prin care s-a decretat că limba română se foloseşte în toate sferele vieţii politice, economice, sociale şi culturale. Legea istorică cu nr.3465-XI adoptată de Sovietul Suprem al RSSM a fost pe atunci o mare cucerire a băştinaşilor, fapt care a creat o atmosferă lingvistică favorabilă ca limba noastră să se simtă la ea acasă. Mai apoi, pentru limbă s-a murit. Ori cei care au organizat baia de sânge pe Nistru în 1992 au fost mai întâi împotriva limbii şi mai apoi împotriva noastră.

Mişcarea Acţiunea Europeană (MAE) este ferm convinsă că două decenii au fost o perioadă suficientă de a realiza integral dispoziţiile acestei legi. Constatăm cu regret că, dispoziţiile legii menţionate sunt frecvent neglijate şi exemple de nerespectare a ei se întâlnesc la tot pasul. Este suficient să ieşi pe străzile oraşelor şi chiar satelor noastre şi să te convingi că legea cu privire la funcţionarea limbilor se încalcă cu neruşinare. Se admit încălcări în publicitate (stradală şi în mijloacele de informare în masă), eliberarea bonurilor de casă în unităţile de comerţ, întocmirea unor acte normative numai în limba rusă (Bălţi, Găgăuzia etc.). La multe întreprinderi (bănci comerciale, magazine, Moldova Gaz, Apă — Canal Chişinău etc.) limba de lucru este limba rusă, iar unii lucrători ai acestora devin agresivi când cetăţenii le solicită informaţii şi explicaţii în limba de stat.

În instituţiile de învăţământ alolingve limba română se studiază ineficient şi absolvenţii acestor instituţii, cu mici excepţii, comunică anevoios în limba română şi respectiv nu se pot încadra în activitatea socială. Mai mult ca atât în calitatea lor de cetăţeni şi participanţi ai vieţii politice şi sociale ei sunt lipsiţi de posibilitatea de a înţelege doleanţele majorităţii populaţiei, ori nu comunică cu aceştia şi folosesc ca principale surse de informare presa şi mass media străină.

MAE constată că în R. Moldova nu există o autoritatre publică care să supravegheze executarea dispoziţiilor Legii privind funcţionarea limbilor şi aceasta fiind cauza principală care a dus la actuala stare de lucruri.

MAE va întreprinde o serie de măsuri de asigurare a respectării legislaţiei lingvistici, inclusiv prin sensibilizarea opiniei publice, evidenţierea persoanelor cu funcţii de răspundere, întreprinderilor şi organizaţiilor care nu respectă dispoziţiile legale, precum şi apelarea la justiţie.

MAE face apel la autorităţile publice centrale şi locale ale statului nu numai să readucă în actualitate problema studierii limbii române de către alolingvi, dar şi să asigure respectarea strictă a acestei legi de către toţi participanţii la viaţa socială.

 Declaraţia MAE privind executarea dispoziţiilor Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul R. Moldova

Bruxelles: Votati schimbarea, libertatea si adevarul !


23 Iulie, 2009

Basarabenii la Bruxelles pledeaza pentru o Moldova democratica

Basarabenii la Bruxelles pledeaza pentru o Moldova democratica

«Daca va pasa de viitorul Moldovei , daca vreti cu adevarat schmbare, IMPLICATI-VA. Convingeti-va parintii, rudele, prietenii de la sate sa faca o alegere corecta la 29 iulie! Daca fiecare sustinator al opozitiei va convinge macar o singura persoana sa nu mai voteze comunistii, victoria fortelor democratice este garantata. Numai prin implicarea fiecarui cetatean vom reusi sa construim un viitor european! Suna acasa, explica, dovedeste ca omul trebuie sa fie stapin pe propriul destin, sterge ceata rosie din ochii parintilor! Votati schimbarea, libertatea si adevarul !»

Pentru un grup de basarabeni simpatizanti ai Partidului Liberal,

Ion Chirilov, cetatean al R.Moldova, membru al comunitatii Basarabenilor din Bruxelles

http://www.zdg.md/stiri/bruxelles-votati-schimbarea-libertatea-si-adevarul

« Pandelasu, hai la Vot! », cu Agafia Cosmir si Vasile Rusu

Agafia Cosmir et Vasile Rusu: "Hai la Vot,la Vot, la Vot!"

Ascultati aici: http://www.youtube.com/user/Pelinei#p/a/u/1/XpqfOrYlOuc

Hora schimbarii.
Hai la hora hai mai iute……
Hai la vot,la vot acum
Sa votam un trai mai bun
Hai la vot,haideti cu toti
Savotam pentru nepoti.
Eu votez din Belgia
Votez tarisoara mea
In Moldova m-am nascut
Tot acasa am sa ma duc!

Hai la vot,la vot, la vot
Sa voteze neamul tot
Din Cahul, din Pelinei,
Din Soroca si Orhei,Manta si Crichana-Veche,
Moldoveni fara pareche,
Din Badicu SI Gotesti,
Branza,Vadul,Vulcanasti!

Hai voteaza fara frica
Stefanel si Vasilica,
Ionel si Marioara
Sa ne infloreasca tara!
NU va temeti de ciocoi
Noi ne-alaturam la voi
Sa votam toti impreuna
Pentru o viata mai buna!

Hai la vot lele Catinca,
Sa vina si mos Costica
Din Sadac si SI borogani,
Ca doar votul nu-i cu bani.
Sa intram in Europa,
Sa vina si Gheorghe Topa
Sa ne cante cu mult foc
Pentru pace si noroc!
Si Zulea cuLautarii
In lume pereche n-are
Urschii,Parlea,Cibotaru,
Caluta si Cojocaru!

Hai la vot, la vot, la vot!
CA comunisti-ii doare-n cot
Ca n-avem paine la masa,
Dar ei au case lucsoase.
Hai voteaza fara frica
Stefanel si Vasilica
Ionel si Marioara
Sa ne infloreasca tara!
Sa ne ajute DUMNEZEU
Sa fie cum va cant eu
Dar acuma: « JOS CU VOI!
DARI-AR NAIBA IN CIOCOI »…

Cuvintele : Agafia Cosmir
Muzica populara: Dupa cantecul hostropat « Pandelas ».

Cristian Buşoi salută victoria forţelor democratice din Republica Moldova.


Comunicat de presă – 31 iulie 2009, Bruxelles

 Eurodeputatul liberal Cristian Buşoi salută victoria forţelor democratice din Republica Moldova obţinută în urma alegerilor parlamentare anticipate ce au avut loc la data de 29 iulie 2009. Rezultatul acestor alegeri confirmă dorinţa cetăţenilor Republicii Moldova de a trăi într-o ţară democratică guvernată pe principii liberale.

 Acest rezultat este deosebit de semnificativ pentru că in ciuda unei campanii electorale dominate de presiunile din partea partidului de guvernare asupra presei independente, ONG-urilor şi partidelor din opoziţie, comuniştii nu au mai reuşit să îşi asigure majoritatea în parlament, oferind astfel, în premieră, posibilitatea partidelor de opoziţie de a construi o Moldovă democratică.

« Este absolut necesar ca opozitia sa fie unită şi să găsească împreună drumul către o Moldovă democratică şi europeană » susţine Cristian Buşoi.

Eurodeputatul român a iniţiat, la Bruxelles, cu sprijinul Grupului ALDE, cu doar câteva zile înaintea alegerilor din Republica Moldova o conferinţă cu tema  » Democracy in Moldova: A second chance! ». La conferintă au participat reprezentanţi ai presei independente din Republica Moldova cât şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Cristian Buşoi – europarlamentar PNL (ALDE)

 

Moldovenii de peste hotare au votat pentru schimbare


Editia nr. 873, 31 Iulie 2009
 
Autor: Marina Liţa

Secţiile de votare din Italia au fost luate cu asalt

Pentru alegerile parlamentare din 29 iulie 2009, Comisia Electorală Centrală a deschis 33 de secţii de votare pentru moldovenii aflaţi peste hotare. Majoritatea votanţilor susţin că au parcurs sute de kilometri pentru a vota pentru o schimbare în ţara unde îşi au rădăcinile.

15 moldoveni din Belgia nu au putut vota

La Misiunea Republicii Moldova în Regatul Belgiei au votat 434 persoane, cu 26 de persoane mai mult ca la alegerile precedente. Mulţi au venit să voteze după serviciu sau cursuri. În jurul orei 18.00, ora Bruxelles-ului (17.00, ora Moldovei), îşi exprimaseră opţiunea civică peste 200 de moldoveni. Oamenii susţin că au votat pentru schimbare.

Unui grup de 15 persoane nu li s-a permis să voteze, pentru că nu aveau cu ei paşaportul internaţional. „I-am rugat pe observatori să îmi permită să votez cel puţin pentru Partidul Comuniştilor, dar nici pentru ei nu au vrut să îmi dea voie”, spune în glumă Agafia Cuşnir, de la Bruxelles.

„Rezultatele, adunate de către Fundaţia Eurasia, cu sprijinul USAID şi al Agenţiei suedeze pentru Dezvoltare şi Operare, arată că pentru PCRM s-au acumulat 4,96 %, PL – 36,4 %, PLDM – 36,64, AMN şi PD – 8,04%”, a declarat pentru JURNAL  Andrei Brighidin, manager de program la reprezentanţa din Moldova a Fundaţiei Eurasia.

Ion Chirilov, observator din partea Partidului Liberal în timpul procesului de votare, a relatat că nu au fost semnalate nereguli, iar întreaga procedură a decurs mai organizat ca la scrutinul din aprilie.

La 29 iulie au votat mai mulţi moldoveni stabiliţi în România

Circa 4000 de persoane au votat în acest scrutin la secţiile de votare deschise în cadrul Ambasadei şi Consulatului Moldovei la Bucureşti. La scrutinul precedent au fost înregistraţi 4.300 de votanţi. „Este un număr mai mic, deoarece mulţi studenţi au plecat în ţară pe perioada vacanţei”, a declarat Nicu Leva, preşedintele Grupului de Iniţiativă Basarabeană Cluj. „Spre deosebire de scrutinul din 5 aprilie, la 29 iulie au votat moldovenii stabiliţi în România, care data trecută nu au manifestat un interes sporit”, adaugă Leva. La 29 iulie, PCRM a acumulat 1,72 % din voturi, PLDM – 29,94%, PL – 54,36%, AMN – 6,41%, PD – 8,6%.

La secţiile de votare de la Bucureşti au putut să îşi exercite dreptul de vot şi moldovenii care se află în Serbia şi Muntenegru.

Secţia de votare din Bologna a fost luată cu asalt

Mare înghesuială a fost şi la Consulatul Moldovei la Bologna, Italia. Spre deosebire de scrutinul din 5 aprilie, la 29 iulie, moldovenii au votat după-amiază. „Mulţi lucrează în prima jumătate a zilei, din cauza asta s-a manifestat o prezenţă mai sporită la urne după masă”, a declarat Nina Gorincioi-Gadoppi. „Din acest motiv a fost prelungit cu o oră procesul de votare la Bologna, care s-a încheiat la ora 22.00, ora Italiei”, explică Gorincioi-Gadoppi.

Deşi a fost o zi de miercuri, oamenii au venit în număr mare să voteze. Pentru aceştia au fost organizate autocare, iar la faţa locului erau asiguraţi cu apă. Andrei Ghidin spune că în Italia, atât la Consulatul de la Bologna, cât şi la Ambasada de la Roma, a fost înregistrată o prezenţă mare la vot, moldovenii votând pentru partidele de opoziţie. „Astfel,pentru PL au votat 45,14%, PLDM – 38,9%, AMN – 4,17%, PD – 4,17% şi PCRM – 2,4%.   

Cetăţenii R. Moldova din Suedia s-au prezentat în număr mare la secţia de vot deschisă pe lângă Ambasada R. Moldova cu sediul la Stockholm. Potrivit lui Igor Armaş, internaţional moldovean la formaţia Hammarby, la Stockholm au venit să voteze şi cetăţeni moldoveni care se află şi pe teritoriul Norvegiei.

„Am întâlnit foarte mulţi moldoveni care aşteptau şi ei să voteze. Din discuţiile cu ei am aflat că au votat pentru schimbare”, a spus Igor Armaş.

Moldovenii din Moscova au votat pentru PCRM

Cei mai mulţi moldoveni au votat pentru PCRM la Ambasada Moldovei de la Moscova – 43,83%, partidele de opoziţie acumulând un scor de 52,71%.

Conform datelor oferite de către Eurasia, după România, în Anglia, PCRM a înregistrat cel mai mic procent de voturi – 2%, partidele de opoziţie luând: PL – 45%, PLDM – 38,9 %, AMN – 6,48% şi PDM – 5,49%. 

 http://www.jurnal.md/article/18792/

20 iulie 2009: Moldova in Parlamentul European


 Ludmila Zahu-Rizu, CBB, Bruxelles
 
« Democracy in Moldova: A second chance! », ALDE Parlamentul European cu sustinerea europarlamentarului Cristian Busoi. Oratorii invitati din Moldova au reprezentat cele trei componente apolitice: mass-media cu Alina Radu de la Ziarul de Garda, ONG-urile cu Nadine Gogu de la « Coalitia 2009 » si societatea civila victima a violentelor post-electorale de la 7 aprilie cu Victor Arama, membru al Comitetului Anti-tortura 7 aprilie 2009 de la Cahul.
Comunitatea Basarabenilor din Belgia in Parlamentul European, 20 iulie 2009

Comunitatea Basarabenilor din Belgia in Parlamentul European, 20 iulie 2009

La dezbateri au participat si reprezentantii Comunitatii Basarabenilor din Belgia, de la mic la mare, avand in vedere ca CBB a fost initiatoarea organizarii acestui eveniment. Gratie sustinerii grupului ALDE din PE, evenimentul a avut loc chiar in saptamana premergatoare alegerilor anticipate de la 29 iulie si a sensibilizat europarlamentarii prezenti la eveniment la un posibil bis al represaliilor pe tot teritoriul Moldovei. Dezastru evitat datorita participarii active a alegatorilor la scrutin, atat in tara cat si peste hotare.
Alina Radu in Parlamentul European la conferinta Decomcracy in Moldova - A second chance! 20 iulie 2009

Alina Radu in Parlamentul European la conferinta Decomcracy in Moldova - A second chance! 20 iulie 2009

 

Victor Arama, victima 7 aprilie, Cahul, marturiseste in Parlamentul European, 20 iulie 2009

Victor Arama, victima 7 aprilie, Cahul, marturiseste in Parlamentul European, 20 iulie 2009

European Partnership for Democracy

25 / 07 / 2009 / Kristina Prunerová

Event: DEMOCRACY IN MOLDOVA: A SECOND CHANCE!

On Monday Jul 20th, 2009 ALDE group of the European Parliament organized an event on the situation in Moldova in the light of upcoming early elections to be held on July 29th 2009. Over 80 people gathered on this occasion to hear some of the voices coming from Moldova commenting on the current political situation in Moldova which is part of both the European Neighborhood Policy and Eastern Partnership – two significant policies of the EU towards its neighboring countries. Please see the program of the event here.

The event was co-chaired by MEPs Mr. Hans van Baalen and Mr. Christian Busoi who both expressed their support to democratic forces in Moldova and their expectations that early elections will be held in more free and fair mode. Representatives of Moldovan civil society – Mr. Victor Arama from the Association of victims from Cahul, Ms.  Alina Radu, journalist from « Ziarul de Garda » Chişinău,  and Ms. Nadine Gogu from independent journalist center – summarized both the events of April 2009 when peaceful demonstrations of mainly young people in Chisinau were violently suppressed and also the current election campaign which is still marked by deficiencies.

Dr. Marcin Walecki, Executive Director of the European Partnership for Democracy had a brief summary about the current elections campaign as well, please read his speech here.

Dr. Marcin Walecki, Executive Director of the European Partnership for Democracy, 20th July 2009 in EP

Dr. Marcin Walecki, Executive Director of the European Partnership for Democracy, 20th July 2009 in EP

In the second half of the event a representative of Mission of Republic of Moldova to the European Union, Mr. Iulian Groza, was answering to some of questions and comments posed by the speakers and also questions from the audience.

http://www.eupd.eu/event-democracy-in-moldova-a-second-chance

Moldova nu e viabilă fără schimbare


20.07.2009

Semnat de Valentina Ursu

Ludmila Zahu-Rizu: Trebuie să sensibilizăm Europa

080042A7-C462-42FF-AC9E-7A276102BB16_mw800_mh600

http://www.europalibera.org/content/article/1780867.html

Ludmila Zahu-Rizu: Atunci cand pleci de acasa, iti lasi gospodaria, iti lasi copiii ai o motivatie, una de a-ti schimba viata. Acum, mjoritatea basarabenilor din Belgia si-au schimbat viata radical. Multi deja si-au cumparat casa, unii si-au adus copiii si i-au dat la scoala in Belgia, sunt cu actele in regula. Multi au insusit doua limbi, franceza si nerlandeza/olandeza. Deci, moldovenii de aici sunt foarte motivati sa schimbe lucrurile si in tara. Si asta dupa ce si-au schimbat destinul, aflandu-se in strainatate in ultimii sapte-zece ani.

Europa Liberă: Banuiesc ca stiti si cate partide s-au inscris in cursa electorala si ce includ platformele lor electorale si ce promisiuni fac alegatorilor.

Ludmila Zahu-Rizu
: Data trecuta, adica inainte de alegerile din 5 aprilie am organizat o actiune in fata Bursei de la Bruxelles, care s-a chemat “Hora schimbarii”.

Atunci au venit foarte multi basarabeni, cred ca mai multi nu am reusit sa adun vreodata. Si am distribuit informatie, platformele electorale ale formatiunilor politice. Evident, am difuzat si informatie despre PCRM, pentru a nu zice ca distribuim numai ceea ce propune opozitaia. Si asta sa nu apara o doza de subiectivism. Asa ca lumea e informata. Majoritatea sustine, totusi, opozitia. Flancul communist exista aici la Bruxelles, dar e foarte slab si asta ne bucura.

Europa Liberă: Voi, dar si foarte multa alta lume vorbiti despre o schimbare, tu cand spui ca iti doresti o schimbare la ce te referi, in primul rand?

Ludmila Zahu-Rizu: Mai intai de toate, schimbare inseamna libertate. Pentru mine inseamna libertatea de circulatie, de exprimare, de a decide singur unde vrei sa mergi si ce doresti sa faci. Or, in Moldova acest lucru nu se intampla. Mai intai de toate din motive economice. Atata timp cat aceasta schimbare la nivel politic, economic, si a libertatii individuale nu se produce, aceasta tara nu fi viabila. Pentru unii cetateni ca si mine care suntem mari doritori de schimbare si de libertate.

Europa Liberă: Dar o buna parte din cei care-si doresc schimbarea si o pot face se afla la munca peste hotare… Cine sa-si asume aceasta responsabilitate?

Ludmila Zahu-Rizu: Cei care se afla peste hotare isi doresc schimabarea asemenea celor care au ramas in tara. Doar ca cei din tara, poate ca nu mai au acea speranta ca o schimbare e posibila. Va dau si un exemplu. Cei care au ajuns in Belgia sau in Irlanda, sau in o alta tara din Europa, cand au decis sa plece din Moldova, au luat o decizie radicala. Unii le reprosau de ce pleaca, doar nimeni nu-i asteapta in Occident. Noi am plecat in speranta ca vom reusi acolo unde ne aflam azi. Si nu am dat gres. Am tot ce-mi trebuie, libertate, posibilitati economice si prosperitate economica.

Europa Liberă: Spuneai ca ati organizat mai multe activitati, acolo, in Belgia pentru a-i motiva pe moldovenii aflati in aceasta tara sa mearga la vot. Crezi ca va fi o prezenta buna la urnele de vot in data de 29 iulie, totusi la voi e o zi lucratoare?

Ludmila Zahu-Rizu: Mi se pare o absurditate. Dar eu sper totusi ca multi vor veni dupa orele de lucru, pana la 21:00. Desi la nivel legal e un mare impediment. Mi se creaza impresia ca ambasada ne trateaza cu un dispret si o dizgratie totala. Ambasada si guvernul ar fi trebuit sa ia in calcul toate obesrvatiile pe care le-am facut dupa 5 aprile. Si anume, dimensiunile urnei de vot, care pana la amiaza era deja plina cu buletinele de vot, faptul ca nu li s-a permis multora sa voteze cu buletinul de identiate, insistand sa mearga lumea dupa pasapoarte. Faptul ca am facut coada ca la cumpăratul carnatilor in perioada sovietica. Deci, atunci nu a fost bine organizat. Dar ce sa zic, e Moldova, si e foarte specific pentru Moldova acest fel de organizare.

As vrea sa mai adaug un lucru important. Azi la ora 17:00 in Parlamentul European va avea loc un eveniment pe care il organizam “Democratia in Moldova – a doua sansa!”

Europa Liberă: Ce v-a determinat sa sensibilizati structurile europene?

Ludmila Zahu-Rizu: Anume faptul ca sansele democratiei sunt foarte mari dar e nevoie de un pic de atentie din partea UE. Pentru ca am avut tortura, maltratare si indimidare dupa 5 aprilie mi-am zis ca trebuie sa sensibilizam Europa sa stie ca e posibil un dezastru dar daca avem atentia lor, acest dezastru poate fi evitat.


Radio Free Europe/Radio Liberty © 2009 RFE/RL, Inc. Toate drepturile rezervate

http://www.europalibera.org/content/article/1780867.html

Brusselse Moldaviërs betuigen steun aan landgenoten


STADSNIEUWS
vrijdag 10 april 2009
 
© tvbrussel
Actievoerders betuigden hun steun aan protestacties in Moldavië.

Brussel-Stad – Enkele tientallen Moldaviërs hebben vrijdagmorgen betoogd op de trappen van de Beurs. Ze deden dat uit solidariteit met hun duizenden landgenoten die sinds de parlementsverkiezingen van vorige zondag protesteren tegen de overwinning van de communisten.

« Wij steunen de jongeren en de hele bevolking die nu in de greep zijn van het communistisch regime, » zegt journaliste Ludmila Bulgar. « We willen de Europeanen en de media uitleggen wat er in Moldavië gebeurt. Het is een dictatuur aan het worden. »

Vorige zondag trokken de Moldaviërs naar de stembus om een nieuw parlement te kiezen. Die verkiezingen werden gewonnen door de communisten. De oppositie heeft de uitslag altijd in twijfel getrokken en beschuldigde de communisten van verkiezingsfraude. 

De verkiezingsuitslag leidde tot massaal protest in de Moldavische hoofdstad Chisinau. Daarbij werd het parlement in brand werd gestoken. Volgens de Moldavische actievoerders was dat een manipulatie van de communisten om de protestbeweging in discrediet te brengen. 

http://www.brusselnieuws.be/artikels/stadsnieuws/brusselse-moldaviers-betuigen-steun-aan-landgenoten/bn_pa_model?format=print

« Op de avond dat het parlement brandde, waren de jongeren al lang vertrokken, » vertelt Ludmila Bulgar. « De brandweer en de politie zijn niet tussengekomen. Wij willen weten waarom. »

Bovendien vragen de actievoerders een Europees onderzoek naar de verkiezingsfraude. De president van Moldavië heeft vrijdag wel aangekondigd dat er een hertelling van de stemmen komt.

Moldova Breaking News – pod informaţional R.Moldova-UE


Marti, 5 mai 2009, 17:55
 
Autor: Ludmila Bulgar, Bruxelles

Acţiunea « Un mois pour convaincre l’UE » a CBB va informa zilnic responsabilii europeni în limbile franceză şi engleză despre situaţia din R.Moldova

Comunitatea Basarabenilor din Belgia a lansat acţiunea « O lună pentru a convinge Europa » care are drept scop informarea directă a factorilor de decizie europeni despre evoluţia situaţiei din R.Moldova. Acesta consistă în traducerea în limbile engleză şi franceză a articolelor reprezentative din presa independentă de la Chişinău.

Acţiunea lansată de CBB va dura o lună, în care responsabilii europeni implicaţi în relaţiile cu R.Moldova vor primi zilnic câte un mesaj Moldova Breaking News, cu cel mai important eveniment al zilei. Astăzi suntem la cea de-a treia « picătură chinezească », cu titlul tradus în franceza « 1er jour du Parlement moldave 2009: Opposition privée du droit de réplique », de pe 5 mai, Unimedia.

Cele doua titluri precedente veneau din Timpul, « Response to the Home Secretary of Moldova « Dear Mr Papuc… », din 29 aprilie şi din Jurnal de Chişinău, « Danger de mort pour la liberté de la presse en Moldavie, selon les experts »,  din 4 aprilie.

Aceasta abordare a responsabililor europeni se impune ca urmare a evenimentelor din 7 aprilie, când europenii nu aveau acces decât la informaţii în engleză sau franceză ale presei proguvernamentale de propagandă. Acţiunea noastră a fost deja salutată de unul din organele de presa de la Chişinău, care recunoaşte ca situaţia financiară a presei independente din R.Moldova nu permite întotdeauna traducerea şi deci informarea celor din afară într-o limba de circulaţie internaţională.

http://www.jurnal.md/article/14833/

EXCLUSIV: Proiectul de rezoluţie a Parlamentului European abordează toate aspectele cheie ale situaţiei din R.Moldova


Miercuri, 6 mai, 10:05
Autor: Ludmila Bulgar, Bruxelles

Parlamentul European urmează să adopte pe 7 mai rezoluţia privind situaţia din R. Moldova, după ce o delegaţie a PE a efectuat o vizită la Chişinău săptămâna trecută. Proiectul rezoluţiei trece în revistă mai multe încălcări constatate de parlamentarii europeni şi condamnă vehement « campania masivă de hărţuire şi de violare a drepturilor omului şi a altor acţiuni ilegale întreprinse de cărte autorităţile de la Chişinău după alegerile din 5 aprilie ». Textul propus spre adoptare arată » îngrijorarea PE faţă de arestările ilegale şi abuzive, încălcarea dreptului la viaţă, a dreptului de a nu fi supus unui tratament degradant şi inuman, la tortură şi alte pedepse, a dreptului la libertate şi securitate… ». Rezoluţia condamnă violarea dreptului la asociere, a libertăţii de exprimare şi exprimă îngrijorarea că aceste acţiuni mai continuă.

Proiectul de rezoluţie « cheamă la un dialog naţional », dar subliniează că « există tensiuni interne serioase » şi că prin urmare este nevoie urgentă « de o comisie de anchetă independentă cu participarea UE şi a Comitetului pentru prevenirea torturii al Consiliului Europei, cărora să li se alăture experţi independenţi pentru a efectua o anchetă obiectivă şi transparentă ». Textul menţionează şi faptul că cei responsabili de violenţele asupra deţinutilor trebuie traşi la răspundere, iar rezultatele anchetei respective să contribuie la o reformă serioasă a sistemului judiciar şi a poliţiei din R.Moldova.
« Cazurile de tortura, cele de deces, precum şi cele ale lui Anatol Mătăsaru şi Gabriel Stati trebuie investigate în mod special, fiind motivate politic », se zice în viitoarea rezoluţie a Parlamentului European.

Parlamentarii menţionează în acest proiect de rezoluţie de asemenea necesitatea respectării libertăţii presei, amintind campaniile de hărţuire a acesteia, precum blocarea Internet-ului, expulzarea jurnaliştilor străini, utilizarea radiodifuziunii publice în scopuri de propagandă şi recenta scrisoare a ministerului de Interne către mai multe ziare şi ONG-uri care avea drept scop cenzurarea presei. De asemenea, se menţionează că se « speră că intimidările la adresa postului PRO TV Chişinău vor înceta şi că licenţa acestuia va fi prelungită ».

Printe alte subiecte importante, proiectul de rezoluţie evocă faptul că este inacceptabil să se considere că toate protestele sunt acte criminale şi calificate drept lovitură de stat.

Amintim ca acesta este doar proiectul rezoluţiei, dar care, potrivit unor surse din Parlamentul European, ar putea fi adoptat fără modificări majore.

http://www.jurnal.md/article/14838/

CBB: Felicitari Opozitiei basarabene ca a salvat tara de pierzanie!


Duminică, 07 iunie 2009
Comunitatea Basarabenilor din Belgia felicita Opozitia de peste Prut ca a salvat Basarabia de la pie

Comunitatea Basarabenilor din Belgia felicita partidele de opozitie pentru verticalitatea si curajul politic fara precedent de care au dat dovada in perioada post-electorala, in pofida presiunilor politice extrem de puternice din partea partidului de guvernamant, transmite Romanian Global News, care citeaza Rombel 

De asemenea, CBB cere depolitizarea neintarziata a radiodifuziunii nationale aservita puterii si platita de contribuabili pentru ca aceasta sa serveasca excluziv interesele democratice ale tarii in campania electorala pentru alegerile anticipate iminente.

In scopul participarii tuturor basarabenilor din strainatate la vot la alegerile anticipate, CBB cere ca spectrul de acte de identitate care dau acces la vot sa fie largit, asa incat toti cetatenii sa poata vota orientarea politica a tarii pentru viitorii patru ani. Astfel, votul peste hotare trebuie autorizat in baza pasaportului sau a cartii de identitate, ca la alegerile din 2005.

CBB incurajeaza toate fortele democratice sa elaboreze impreuna un mecanism de dublu control care ar impiedica orice fraudare si falsificare a alegerilor pe viitor in Basarabia. Acest lucru este posibil gratie democratiei participative, de care a dat dovada opinia publica din Moldova in ultimul timp, si care este promovata pe larg atat de ONG-uri si cat si de partidele plitice democratice.

CBB indeamna si in continuare clasa politica democratica din Moldova la curaj politic, onestitate si determinare in viitoarele actiuni menite sa scoata Basarabia din mocirla.

Anti-erou la Bruxelles: Delirul « dentar » al lui Zubenco


Preşedintele comunităţii moldovenilor din Belgia declară că unele organizaţii de conaţionali au fost create recent pentru a promova acţiuni cu caracter vădit electoral

Anatol Zubenco, preşedintele Comunităţii moldovenilor din Belgia « Casa Noastră », contactat de agenţie, a declarat că atât el, cât şi prietenii şi membrii comunităţii moldovenilor nu cunosc nimic despre acţiunea care ar fi lansată de recent creata comunitate a basarabenilor din Belgia.

Recent, unele ziare din Moldova, apropiate unor forţe politice implicate în campania electorală, au anunţat că Comunitatea basarabenilor din Belgia a lansat o campanie informaţională, în care

îndeamnă moldovenii de peste hotare să-şi convingă rudele din Moldova să meargă la scrutinul parlamentar din 5 aprilie, « pentru a participa la schimbarea politică ». 

« Nu am primit astfel de mesaje şi nici nu am ştiut de acţiunea aceasta, care se numeşte telefonul schimbării. Aud pentru prima data de astfel de lucruri. Vreau să vă spun ca noi nu ne ocupam de politică, noi ne ocupam cu probleme sociale şi de cultură: cum putem să-i ajutăm pe moldovenii, care nu au unde sta, nu au de lucru şi alte acţiuni de acest gen », a specificat Zubenco. 

Potrivit lui Zubenco, organizaţia condusă de Ludmila Bulgar a fost creată în luna ianuarie curent în ajunul campaniei electorale din Moldova. „Ludmila Bulgar lucrează în calitate de traducătoare la cineva de la Comisia Europeană, a fost întotdeauna împotriva Ambasadei şi întotdeauna vorbeşte urât despre Moldova », a subliniat preşedintele Comunităţii Moldovenilor din Belgia. 

http://www.omg.md/Content.aspx?id=1770&lang=1

DECLARATIE: Belgia solicita mobilizare generală


Comunitatea Basarabenilor din Belgia, Bruxelles, 30 aprilie 2009


Comunitatea Basarabenilor din Belgia se adresează tuturor forţelor civile si politice democratice din Moldova sa se mobilizeze pentru a face obstacol căderii prada a Republicii Moldova in ghearele distrugătoare ale dictaturii voroniste.

Atacurile constante la adresa presei libere de la Chişinău, ultimul in data fiind cel al consilierului Ministrului de Interne care cerea «explicaţii privind politica editoriala» a ziarului Timpul, precum si cele la adresa publicaţiilor «Ziarul de Garda» si «Jurnal de Chişinău»; atacurile la adresa ONG-urilor sensibile la valorile unei societati deschise; denigrarea liderilor politici, in speţa calificarea lui Dorin Chirtoaca, primarul capitalei si vicepreşedinte al Partidului Liberal, drept «bolnav psihic» de carte preşedintele Voronin; ameninţările adresate instituţiilor europene precum ca ar «crea cortine de fier», sunt gesturi disperate ale unui regim autocrat a cărui ambiţie este de a se menţine la putere cu orice preţ, fie el prin strangularea criticilor sau manipularea instituţiilor europene, a Parlamentului European, a Reprezentantului Special al UE pentru Rep.Moldova sau a Consiliului Europei, prin distribuirea de «documente» de genul «Moldova under attack» la Strasburg, produs a postului de televiziune NIT.

 Stimaţi basarabeni dornici de a trai intr-o societate democratica, preşedintele Voronin doreşte o atitudine obedienta fata de persoana dumnealui, de genul «când tătuca Voronin spune o vorba in casa, aşa sa fie», altfel spus paternalist, autoritar si atotputernic, care nu poate fi tolerat de o fiinţa umana luminata.

 Spectrul terorii folosit de autorităţile comuniste de la Chişinău pentru a tine populaţia la cheremul sau este mizerabil, primitiv si las. Ţinem sa va spunem inca odată ca cetăţenii moldoveni de peste hotare sunt la fel de tulburaţi de ceea ce se întâmpla in Moldova, ca si toata populaţia Moldovei in ansamblu. Vom continua sa va susţinem prin toate toate mijloacele democratice posibile, prin informarea corecta a cetăţenilor europeni si a factorilor de decizie despre evoluţia reala a situaţiei in presa, societate si politica si vom folosi toate pârghiile necesare pentru ca situaţia din Moldova sa nu fie banalizata de mass-media europeana, de instituţiile europene si de carte cetăţenii europeni.

Lupta pentru democraţie este una anevoioasa, dar fara cale de întoarcere, dar care merita efortul. Suntem convinşi ca toţi cetăţenii din Moldova merita o soarta mai buna decât cea pe care le-o rezerva regimul comunist de la Chişinău copiilor, fetelor, tinerilor contestatari si minţilor luminate si dotate de spirit critic ale naţiunii.

 Fiţi tari!

Pentru Comunitatea Basarabenilor din Belgia,

Ludmila Bulgar

Valeriu Tataru

Agafia Zahu-Cosmir

Nadejda Rusu

Nina Serban

Olesea Corotcova-Morozova

Andrei Gurin

 http://www.zdg.md/stiri/belgia-incurajeaza-la-mobilizare-generala

Hora schimbării la Bruxelles


Nina Şerban

IMG_1052.jpg

Duminică, bruxellezii care au ieşit la plimbare în Piaţa Bursei au avut parte de un eveniment mai puţin obişnuit: chiar în inima capitalei belgiene, zeci de persoane au încins o Horă moldovenească şi au scandat „Jos comuniştii! Moldova – în Europa!” În acest mod, expatriaţii basarabeni au militat pentru alegeri democratice în RM, transmiţând astfel celor de acasă mesajul de a ieşi la scrutin şi a vota Schimbarea, iar partidelor democratice care doresc să preia guvernarea – de a valorifica această Schimbare spre binele întregului popor, inclusiv al celor plecaţi peste hotare.

Circa 150 de basarabeni din toate regiunile Belgiei au ales să-şi petreacă împreună cu familia această superbă duminică de primăvară la Bruxelles, alături de alţi conaţionali, participând la o „Horă a Schimbării”, pentru a se face şi astfel auziţi de cei de acasă. Chiar dacă sunt la mii de kilometri de baştină, gândul la cele ce se întâmplă acasă nu-i părăseşte; visul de a avea o Moldovă la fel de prosperă şi civilizată ca ţara care i-a găzduit în prezent li se pare acum mai aproape ca oricând, iar ziua de 5 aprilie – o excelentă şansă în acest sens. Fiecare din ei are propria poveste despre modul în care a ajuns aici, în inima Europei, despre calvarul pe care l-a înfruntat până a reuşit (sau ba) să-şi legalizeze statutul… Însă există ceva ce-i uneşte mai mult ca orice: dorinţa de Schimbare în Moldova. „Este extraordinar faptul că ne-am adunat azi şi ne-am strâns de mâini! Astfel le-am sugerat şi celor de acasă să se unească în jurul acestei idei de Schimbare, s-o realizeze umăr la umăr, căci doar aşa vom putea reuşi”, spune Gheorghe Poştaru, profesor de limba română de la Vadul lui Isac. „Din ’90 încoace tot sperăm, cu gândul la Dumnezeu, şi tragem nădejde că schimbarea se va produce, odată şi odată, şi în Moldova noastră. Acum, însa, în cei patru ani de când sunt aici, în Belgia, am înţeles un lucru: trebuie să ne gândim la Domnul, dar să facem şi ceea ce ne stă nouă în puteri. Noi, oamenii simpli, să-i alegem pe cei mai buni, iar cei care vin la putere – să-şi respecte promisiunile”, susţine Vasile Coteţ.

 

Oamenii adunaţi pe scările din faţa Bursei din Bruxelles spun parcă lucruri bine cunoscute. Însă sunt adevăruri la care ei au ajuns păşind pe sinuoasa cale a emigrării. Profesorul de filozofie Valeriu Tătaru se află de nouă ani în capitala Europei, timp în care nu a putut să-şi viziteze rudele şi prietenii de acasă. Nu am cum să nu-l cred că „adevărata schimbare începe în sufletul şi în conştiinţa omului”. „Am constatat că, în ultimii opt ani, politica dusă de guvernanţi a provocat nu doar sărăcirea economică a populaţiei, ci şi degradarea spirituală a societăţii; deja începe exterminarea fizică”, spune Valeriu Tătaru, referindu-se la tristele evenimente recente de la Chişinău.

 

Faptul că sunt bine informaţi despre ceea ce se întâmplă în RM, plus şansa de a trai într-o societate democrată şi civilizată, le-a întărit convingerea că e imperioasă debarcarea coaliţiei ros-oranj de la putere. In rest, fiecare are propria opţiune politică şi e decis să-şi dea votul conform acesteia. Mai mult ca atât, cu toţii şi-au telefonat rudele şi prietenii de acasă, transmiţându-le mesajul de a ieşi neapărat la scrutin, şi de a Alege, nu doar a vota. „Suntem o forţă mică numeric, dar extraordinară prin optimismul nostru! Considerăm că cei de acasă merită o soartă mai bună, că Moldova merită o soartă mai bună! Iată de ce am ales hora ca un simbol al consolidării rândurilor, al coeziunii dintre cei plecaţi şi cei rămaşi acasă, dintre alegătorii democraţi şi partidele pe care aceştia le susţin”, spune Agafia Cosmir, interpretă de muzică populară de la Cahul. „Ştim, adevărata Schimbare nu se va produce chiar pe 5 sau 6 aprilie; este nevoie de mult timp, de răbdare, de voinţă, dar şi de capacităţi de excepţie ale celor ce vor guverna în continuare, pentru că prea a degradat situaţia în Moldova şi prea departe s-au mişcat statele care, cu ceva timp în urmă, se aflau pe o poziţie similară cu a noastră”, adaugă Nicolae Păcuraru.

Acelaşi gând mi-l împărtăşeşte şi Nicole Stariene, o lituaniancă angajată la Consiliul Uniunii Europene, care a venit la acţiune din solidaritate pentru ţara prietenilor ei. „Noi am traversat acum 20 de ani această ruptură de comunism; de altfel, ca şi voi. Atât doar că la noi aceasta a fost una reală. Poate că şi voi aţi fi fost acum în UE, dacă şi guvernanţii voştri ar fi acţionat în interesul propriului popor”.

Acţiunea de duminică a fost o continuare a campaniei „Telefonul Schimbării”, iniţiată de Comunitatea basarabenilor din Belgia. Potrivit Ludmilei Bulgaru, organizatoarea campaniei, ideea acţiunii a venit din revolta contra refuzului de a deschide secţii de votare peste hotare, în afara ambasadelor şi consulatelor. „Mi-am dat seama că transmiterea mesajului de la om la om, reproducând modul de instalare a basarabenilor în Europa, este unul eficient şi convingător. Telefonul nu este cenzurat, deci fiecare basarabean de peste hotare îşi poate convinge o familie întreagă să meargă la vot şi să voteze corect, adică anticomunist”.

În loc de P.S. „Hora Schimbării” a suscitat interesul viu al trecătorilor. Lumea s-a oprit, a ascultat muzica, a aplaudat dansatorii, a făcut poze… O doamnă în etate m-a întrebat la un moment, ascultând scandările „Jos comuniştii!”: „Scuzaţi, vă rog, mai există comunişti în Europa?..”. „Sper mult că în curând nu vor mai exista!”, i-am răspuns.

http://www.timpul.md/news/2009/03/23/1022

Comunitatea Basarabenilor din Belgia lansează acţiunea « Telefonul Schimbării 00373… »


Marti, 16 iunie 2009

Comunitatea Basarabenilor din Belgia lansează acţiunea « Telefonul Schimbării 00373… ». Publicăm mai jos textul integral al apelului lansat prin Reţeaua Basarabenilor Expatriaţi:

„Mesaj pentru cei dragi ramasi acasă:

« – Alo?! Moldova?
Dragii mei, Participaţi, Decideţi, Votaţi Schimbarea!
Fiţi cu ochii in patru la hoţii de voturi! 
Fiţi stăpânii procesului electoral!
Spuneţi NU Fricii,
NU Maltratării copiilor neamului,
NU Statului-poliţist,
NU Dictaturii Comuniste in R.Moldova!
Ora schimbării la fata a tarii noastre a sosit! »
Participaţi la o adevărata schimbare politica in tara noastră!
Fiţi parte a Reţelei Basarabenilor Expatriaţi « Telefonul schimbării 00373… » si convingeţi-va familia si rudele din R. Moldova sa voteze la 29 iulie 2009 pentru OPOZITIE si CONTRA comuniştilor.
 
VOTATI la 29 iulie 2009 pentru Opoziţie!

 

Expatriaţii basarabeni sunt forţa optimista a schimbării in R.Moldova.
Convingeţi cel puţin o persoana si vei fi unul din Vectorii Schimbării!
Tara noastră merita o soarta mai buna!
Rudele de acasă merita o soarta mai buna!
Transmite acest mesaj prin telefon tuturor prietenilor tai!”

L.Zahu-Rizu

CBB, Bruxelles
(Comunitatea Basarabenilor din Belgia)

 http://www.jurnal.md/article/16610/

Ziarul de Garda: (video) Hai votează fără frică, Ștefănel și Vasilică

Comunitatea basarabenilor din Belgia au lansat un cântec pe motive populare, care îndeamnă cetățenii R.Moldova din întreaga lume să voteze la 5 aprilie.

 Cântecul, în interpretarea Agafiei Cosmir sub acompaniamentul lui Vasile Rusu, de la Bruxelles este lansat și pe youtube http://www.youtube.com/user/Pelinei#play/all/uploads-all/1/XpqfOrYlOuc .

Vezi aici: http://www.zdg.md/stiri/hai-voteaza-fara-frica-%c8%99tefanel-%c8%99i-vasilica

Data alegerilor – strategie in avantajul comuniştilor


Vineri, 19 iunie 2009, 17:23
Nu dictaturii comuniste in Moldova, Bruxelles, CBB

Nu dictaturii comuniste in Moldova, Bruxelles, CBB

Comunitatea Basarabenilor din Belgia isi arata îngrijorarea fata de decizia partidului de guvernământ de a fixa data viitoarelor alegeri pentru ziua de miercuri, 29 iulie. Îngrijorarea este accentuata de obstrucţionarea unui drept fundamental al cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi peste hotarele tarii, care nu-si vor putea exprima dreptul la vot in mod corect intr-o zi de miercuri, in miez de saptamana. Mai intai de toate, ziua de miercuri, 29 iulie, este una lucrătoare in Occident si, in plus, nu permite deplasarea in pauza de masa sau dimineaţa înainte de serviciu la Ambasada Republicii Moldova la Bruxelles a celor care locuiesc in afara Bruxelles-ului si a celor din alte tari, precum Irlanda, Olanda, Franţa, etc.

Pe langa aceasta, ziua de miercuri, 29 iulie, este ultima saptamana a lunii iulie, cu doua zile înainte de începutul veritabil al concediului din luna august, când majoritatea înalţilor funcţionari ai forurilor europene si internaţionale sunt absenţi, cu mici excepţii.

Consideram deci ca aceasta data este una strategic aleasa de partidul de guvernământ, la sugestia Rusiei, pentru a putea innabusi un eventual val de nemulţumiri fata de rezultatele alegerilor anticipate din partea populaţiei, asemănătoare celei de la 7 aprilie 2009. Astfel, organismele internaţionale si Uniunea Europeana ar avea o reacţie întârziata si deci mai puţin eficace la acţiunile de reprimare ale organelor de forţa ale RM, iar ţapii ispăşitori ar putea fi maltrataţi in comisariate fara niciun impediment. In plus, decizia respectiva ne îngrijorează si ne face sa credem ca nu este exclusa o surpriza augustina « à la russe » de tipul celei din august 2008 din Georgia.

R. Moldova nefiind nici Georgia si nici Iran, este puţin probabil ca se va mobiliza cineva sa aplaneze efectele eventualelor reprimări ale nemulţumirilor postelecorale viitoare sau sa facă declaraţii de salvgardare a democraţiei basarabene. de aceea, decizia fixării datei alegerilor anticipate pentru miercuri, 29 iulie 2009, in toiul verii, este vădit orientata spre manipularea rezultatelor acestora.

Comunitatea Basarabenilor din Belgia

L.Zahu-Rizu, Bruxelles

http://www.jurnal.md/article/16821/

Basarabenii din Belgia pot vota „fără frică »


Basarabeni la Bruxelles scandeaza "Nu fraudei electorale!"

Basarabeni la Bruxelles scandeaza "Nu fraudei electorale!"

Comunitatea basarabenilor din Belgia a adresat, luni, o scrisoare ministrului federal de Interne al Belgiei, dlui Guido de Padt, prin care solicită autorităţilor belgiene să aibă o „atitudine indulgentă faţă de cetăţenii R. Moldova” care vor merge la urne la 5 aprilie 2009, având în vedere că o mare parte a acestora nu au încă şedere legală în Belgia sau se află în procedură de regularizare.

Scopul scrisorii este de a permite tuturor celor care locuiesc în Belgia şi au dreptul la vot să-şi poată exercita acest drept fără frica de a fi interceptaţi de poliţia belgiană în acea zi. Pe de altă parte, Comunitatea basarabenilor a solicitat atât ministrului de Interne, cât şi organelor de presă să desemneze observatori pentru biroul de vot 297 „Ambasada R. Moldova în Belgia”. Din surse sigure am aflat că, până în prezent, nu a fost desemnat decât un singur observator pentru biroul de vot respectiv, din partea Alianţei „Moldova Noastră”. Vitalie Sârghi, cetăţean moldovean care locuieşte în Belgia cu familia sa, spune că nu se teme să meargă la vot, deşi îi este cam ruşine de ceea ce se petrece în politica din Moldova.
Lipsa unor observatori obiectivi nu face decât să accentueze îngrijorările exprimate de Comunitatea basarabenilor, având în vedere şi faptul că ambasadorul R. Moldova la Bruxelles, Victor Gaiciuc, cu toate că ar trebui să aibă o atitudine apolitică, face campanie electorală printre basarabenii cu care este în contact. Acest lucru ne-a fost mărturisit de o conaţională care locuieşte la Bruxelles de mai mulţi ani şi care a declarat că, deşi nu votează comuniştii, nu vrea să-i fie divulgat numele „pentru că-i este ruşine de cei de la Ambasadă”. I-am spus doamnei respective că, din fericire, votul este secret şi că nu va trebui să-i fie ruşine de alegerea pe care o va face.
Scrisoarea adresată autoritarilor belgiene face parte din campania „Telefonul Schimbării”, lansată de Comunitatea basarabenilor din Belgia la începutul lunii februarie.

http://www.timpul.md/article/2009/03/31/1256

Jurnal de Chisinau: Comunitatea Basarabenilor din Belgia cere respectarea libertăţii de expresie în R.Moldova


Basarabenii la BruxellesJoi, 1 iulie 2009, 12:37
Vom solicita responsabililor Uniunii Europene sa interzică accesul in spaţiul UE principalilor protagonişti ai atacurilor contra libertăţii de expresie si de informare
 
 Comunitatea Basarabenilor din Belgia condamna ameninţările autorităţilor comuniste contra portalului de ştiri Unimedia.md. Intimidarea presei si a libertăţii de expresie este un act liberticid, care are drept scop odios manipularea opiniei publice si este specific unui regim autoritar, nu unui stat de drept. Libertatea de expresie este un antidot zilnic contra ideologiei, necesar pentru perpetuarea unei societati deschise.

 Astfel, tentativa de asasinare a libertăţii de expresie, care cuprinde atât informarea cat si exprimarea opiniilor si a plasării comentariilor, este intolerabila! Toţi cei responsabili de acte liberticide trebuie traşi la răspundere, pentru a nu permite instaurarea unui regim autoritar de tip iranian in Republica Moldova.

 Din aceste motive, Comunitatea Basarabenilor din Belgia se simte obligata sa informeze toate instanţele europene despre faptul ca, in plina parada electorala, comuniştii au declansat o noua campanie de lichidare a presei independente din Republica Moldova, in speţa a portalului de ştiri Unimedia.md. De asemenea, CBB va cere o poziţie comuna a statelor membre ale UE privind tentativa de strangulare a inca unui organ de presa, atac care se înscrie in campania anti-media lansat de autorităţile comuniste in ultimii ani.

Având in vedere ca respectarea drepturilor omului este una din priorităţile preşedinţiei suedeze a Uniunii Europene,  CBB va insista ca aceasta sa se implice cat de curând in monitorizarea respectării drepturilor omului in R. Moldova, in special a libertatatii de expresie. De asemenea, vom informa liderii ale grupurilor politice din Parlamentul European, inclusiv belgianul Guy Verhofstadt, liderul Alianţei Democraţilor si Liberalilor pentru Europa, grup sensibil la situaţia din R.Moldova, despre necesitatea implicării Europei in avansarea democraţiei in imediata vecinătate a UE.

Daca atacurile vor persista, vom solicita responsabililor Uniunii Europene sa interzică accesul in spaţiul UE al principalilor protagonişti ai atacurilor contra libertăţii de expresie si de informare.

L.Zahu-Rizu, CBB, Bruxelles

http://www.jurnal.md/article/17369/

Contabilizarea voturilor la 5 aprilie a avut loc într-un “haos total”, remarcă doi observatori ai OSCE


Doi observatori din echipa OSCE, care au evaluat procesul electoral ca fiind « prost » si, respectiv, « foarte prost », au declarat ca « procesul de contabilizare a voturilor s-a facut intr-o atmosfera de haos total si fara transparenta ». Cei doi observatori au declarat sub protectia anonimatului pentru jurnalista Ludmila Bulgar din Bruxelles ca au “urmarit cu atentie procesul de-a lungul zilei alegerilor si am constatat ca unele persoane erau inscrise de doua ori pe listele electorale ».
In plus, ne declara observatorii respectivi, « procesul de contabilizare a voturilor nu putea fi verificat, deoarece totul se facea intr-o atmosfera de haos ».

« In momentul in care sacii cu buletinele de vot ajungeau la sectia centrala pentru contabilizare, datele se introduceau in computer fara sa putem verifica in ce masura acestea corespundeau realitatii. Lipsa totala de transparenta m-a facut sa dau nota « foarte prost », a precizat unul dintre observatori.

« Un lucru curios a fost si prezenta a cel putin 50 de politisti in fata sectiei centrale de votare. Nu am inteles care era rolul lor acolo si daca ne supravegheau pe noi sau buletinele de vot », incheie cei doi observtaori ai OSCE, care fac parte din cei 7 la suta dintre observatorii organizatiei respective care au indraznit sa dea un calificativ negativ alegerilor din Moldova.

Sursa: UNIMEDIA
Reporter: Ludmila Bulgar, jurnalista/traducatoare, Bruxelles

http://www.realitatea.net/numararea-voturilor-la-5-aprilie-a-avut-loc-intr-un-haos-total–spun-observatori-osce_497742.html

http://www.unimedia.md/?mod=news&id=10380

http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-04-16&id=25951

Manifestaţiile anticomuniste din Belgia continuă


Peste o sută de basarabeni stabiliţi în Belgia şi-au manifestat, vinerea trecută, în faţa Bursei din Bruxelles, solidaritatea cu protestele anticomuniste de la Chişinău. Cu tricolorul şi drapelul Uniunii Europene în mâini, ei au scandat, în română, franceză şi engleză «Stop terorii comuniste!», «Chişinău, suntem cu voi! Niciun pas înapoi!», «Libertate studenţilor reţinuţi!», «Voronin=Stalin», «Europa, deschide ochii!» etc. Numeroşi trecători bruxellezi sau turişti şi-au exprimat solidaritatea cu mesajul nostru.

Acţiunea s-a produs la două zile după ce o manifestaţie similară a avut loc în faţa sediului Comisiei Europene. «Pur şi simplu nu putem rămâne indiferenţi faţă de ceea ce se întâmplă acasă, susţine Ludmila Bulgar, purtătoarea de cuvânt a Comunităţii basarabenilor din Belgia. Nu este o acţiune iniţiată de o singură persoană, este imboldul comun al tuturor celor care se află aici — de a ne exprima adeziunea faţă de dorinţa de schimbare pe care şi-au manifestat-o tinerii din Moldova».

Deşi manifestaţia a fost autorizată pentru ora 10.00, în zi de lucru, concetăţenii noştri şi-au croit timp ca să participe la ea. «Am venit aici de dragul copiilor noştri, spune Ana Porumbescu. Sunt în Belgia de aproape 4 ani, împreuna cu soră-mea, care în tot acest răstimp nu şi-a văzut copilul. A fost nevoită să-l lase la bunici şi să plece din Moldova pentru a supravieţui, căci acasă nu avea de lucru, deşi are facultate şi masterat. Am sperat că aceste alegeri vor deschide pentru R. Moldova o portiţă spre Europa, şi astfel am putea şi noi să revenim nestingheriţi la baştină. Însă deja în ziua alegerilor am fost loviţi în această speranţă, căci nu ni s-a permis să votam în baza buletinelor. De ce? Doar Ambasada e parte din teritoriul R. Moldova, de ce au fost create legi speciale pentru cei din afara ţării? Nu cumva frica de propriii cetăţeni i-a determinat pe guvernanţii comunişti să facă acest pas, fraudând în paralel rezultatele scrutinului?!», se întreabă, retoric, Ana Porumbescu.

Ea mai constată cu durere că tinerii care au ieşit în stradă pentru a-şi exprima nedorinţa de a trăi într-o ţară fără viitor reprezintă cea de-a treia generaţie care, iată, are de suferit de pe urma terorii comuniste. «Buneii noştri au fost duşi în Siberia; părinţii şi-au trăit viaţa într-un regim al minciunii şi acum a venit rândul copiilor să fie persecutaţi?! Comuniştii uită, însă, că nu mai sunt anii ‘70; după ce am gustat deja din libertatea de exprimare, nu vom mai tăcea!»
Basarabenii din Belgia au condamnat blocada informaţională care a fost instituită în Moldova pentru a deturna şi discredita adevăratul mesaj al protestatarilor din Chişinău. În lipsa legăturii telefonice mobile şi din cauza blocării site-urilor care relatau veridic evenimentele, restul teritoriului Moldovei a putut fi intoxicat de maşinăria de propagandă a PCRM, în persoana posturilor TV cu acoperire naţională M1 şi NIT. Mulţi au spus că, telefonându-şi, din Belgia, în aceste zile rudele de la ţară, erau întrebaţi de aceştia ce se întâmplă la Chişinău.

Andrei Gurin este un tânăr basarabean care lucrează jurist-administrator la Comisia Europeană. A făcut studii strălucite, acum îşi clădeşte o carieră europeană de invidiat. S-ar părea, a lăsat în urmă preocupările pentru o societate frustrată şi un regim anacronic. Însă îl văd la aproape toate acţiunile organizate de Comunitatea basarabenilor din Bruxelles. Deci, nu i-e totuna? «Nu!», recunoaşte el. Spune că a trăit plăcuta surpriză de a vedea energia tinerilor, dorinţa lor de debarasare de trecut, dar şi regretul că nu a existat în acele clipe un lider care să canalizeze constructiv această energie. «În pofida oricăror scenarii pe care încearcă ulterior să le deruleze Puterea, aceste proteste au demonstrat principalul: tinerii nu au putut fi îndoctrinaţi, ei şi-au păstrat gândirea liberă, şi asta mă face să cred că revolta lor va continua, chiar dacă acum ea ar putea fi reprimată prin teroare. Or, adevărata ei esenţă este una de rezistenţă». Îl întreb cum vede derularea ulterioară a evenimentelor. «Renumărarea voturilor este doar un prim-pas, nu un scop final. Nu va fi suficient, nici dacă se va obţine repetarea scrutinului. Căci marea fraudare a votului nu s-a produs în 5 aprilie. E mult mai important, vital chiar, ca televiziunea publică să fie liberă, maşina de stat şi administrativă să nu funcţioneze la turaţie maximă pentru partidul de guvernământ, poliţia să-şi exercite doar atribuţiile de serviciu, neimplicându-se în politică. Şi e regretabil că, în mare parte, Occidentul nu a observat lipsa acestui cadru în actualul scrutin, rezumându-se la starea de acalmie relativă».

Remarcă: Dacă, marţi, doar unele medii de informare din Belgia au relatat lapidar despre «proteste violente în cea mai săracă ţară a Europei», deja spre sfârşitul săptămânii optica reflectării s-a schimbat radical, accentul fiind pus pe premisele şi adevăratele cauze ale protestelor, Europa începând să vorbească despre fraudarea alegerilor din R. Moldova şi despre pericolul instaurării unui regim de teroare în estul Europei.

Nina Şerban, din Bruxelles
http://www.zdg.md/politic/manifestatiile-anticomuniste-din-belgia-continua
http://www.youtube.com/user/Pelinei

Din inima Europei, cu drag, CBB!


Manifestatie de protesc contra represaliilor violente a protestatarilor pasnici de la Chisinau, 8 aprilie 2009, in fata Consiliului Uniunii Europene, Comunitatea Basarabenilor din Belgia

Manifestatie de protesc contra represaliilor violente a protestatarilor pasnici de la Chisinau, 8 aprilie 2009, in fata Consiliului Uniunii Europene, Comunitatea Basarabenilor din Belgia

Bine ati venit pe blog-ul Comunitatii Basarabenilor din Belgia, altfel spus al CBB. Va propunem o mica introspectiva in activitatea Basarabenilor din Belgia, cu poze si alte documente, dupa caz. Daca vom dispune de timp, va promitem sa publicam pe aceasta pagina toate evenimentele sau actiunile din ultimul timp si chiar de la inceputuri, adica din 2002. Va multumim pentru vizita si speram, pe curand!

Ludmila Zahu-Rizu, CBB Bruxelles

Actiunea « Hora Schimbarii », 22 martie 2009


Hora Schimbarii in inima Bruxelles-ului 22 martie 2009Hora Schimbarii in inima Bruxelles-ului 22 martie 2009

Actiunea respectiva s-a derulat  in fata Bursei de la Bruxelles. Aproximativ 100 de participanti acompaniati de Lautari de la Bruxelles.