Archive de

SCRISOAREA DE LUNI: La interogatoriu la Bruxelles cu o ziarista de la televiziunea nationala a Moldovei

O ziarista de la televiziunea nationala a Moldovei se plimba cu delegatiile prin Europa, face interviuri pline de clisee si fara empatie prin diaspora, dar se vrea reprezentant al lanternei magice care lumineaza spiritele din toate bordeile uitate ale Basarabiei. Mi s-a creat impresia ca aceasta televiziune a incremenit in alta epoca, ca si unii ziaristi ai ei. 

Ludmila Bulgar

Recent am acordat un interviu din cele mai dezagreabile pe care am avut vreo data ocazia. Impresia: Interogatoriu. De ce? Pentru ca asa era ziarista respectiva: neinformata, nepregatita, rece, lipsita de interes si empatie pentru interlocutori, condescendenta in sensul negativ al cuvantului si, sincer, lipsa de profesionalism. Nu voi numi aceasta ziarista, pentru ca fac si eu parte din breasla aceasta si n-as vrea sa fac razboi, doar sa denunt o atitudine.

Culmea este ca dupa ce functionarii de la Ambasada de la Bruxelles s-au straduit sa adune lumea « potrivita », concept discutabil, in general, dar totusi, ei si-au facut datoria, ziarista in cauza, s-a lasat asteptata, asta treaca, nu si-a pus gargaunii in miscare ce anume ii va intreba pe oamenii acestia, a abordat interlocutorii cu vechile clisee: cum ai ajuns, cum ai facut, etc.

Inteleg acum de ce televiziunea nationala este parasita de director, de editori de stiri si de alti membri ai breslei. Pe de alta parte, sunt sigura ca jurnalisti incompetenti poti gasi peste tot, si la televiziunile private, de asemenea. De altfel, nicio echipa care a ajuns pe la Bruxelles, in afara de una de la Jurnal TV acum peste 3 ani, nu a realizat vreun reportaj pe teren, nu cu delegatia oficiala, dar cu basarabenii de aici, cu situatii mai mult sau mai putin fericite, caci sunt de toate. Cert este ca acestia se plimba cu delegatiile prin Europa, in speta vizita lui Marian Lupu la Bruxelles, dar nu au cea mai simpla curiozitate jurnalistica de a aduce ceva pretios de pe teren, fete noi, situatii inedite si destine frante sau reusite.

Sincer, mi-a parut rau ca am raspuns pozitiv la acel apel, pentru ca interviul a fost ca o vizita la procuratura, unde n-am fost niciodata, dar asa mi-o inchipui eu. Bine, mai aproape de realitatea mea, ar fi ca la un Tribunal. Si inca o certitudine pe marginea acestui « incident »: ziarista in cauza nu este una lipsita de creier, a fost educata de unul din putinii istorici cu liceu romanesc de la sudul Basarabiei, un om de o cultura rara, care la liceu ne-a cultivat gustul pentru muzica clasica, Mozart, etc. in timpul recreatiei, ne-a sensibilizat la dictia perfecta a stirilor « Radio Romania » si, in plus, ne dadea cu imprumut romane care inca nu ajunsese in Moldova la inceputul anilor 90.

Impresia mea este ca unii, sigur nu toti, ziaristi de la televiziunea nationala nu si-au pus intrebari asupra felului in care lucreaza de vreo zece ani de zile si au aceeasi idee despre jurnalism ca despre o profesiune unde interlocutorul este in stare de inferioritate fata de un post national care este singurul sa patrunda in unele bordeie, adica inconturnabil. Cred ca un pic de scolire prin televiziunile private nu le-ar strica unora de genul celei care ne-a intervievat la Bruxelles. Celelalte victime 🙂 au fost Grigore Vulpe si Aurica Uscov. Nu stiu ce parere au ei. Eu insa cred cele spuse mai sus.

Nu vreau sa se supere ziaristii buni, care isi pun intrebari cu regularitate asupra felului in care isi fac meseria, dar sa se simta vizati cei care nu o fac.

« Scrisoarea de Luni », cu Ludmila Bulgar, ziarista, « Cartier European »

Serata de Craciun la Ambasada RM Bruxelles, 23 decembrie dupa masa

As dori sa va anunt ca la Ambasada Republicii Moldova se va organiza o serata de Craciun, pe 23 decembrie, dupa masa, (ora exacta ramane a fi stabilita), la care sunteti cu totii invitati, impreuna cu copilasii, dupa caz, si pentru ca noi suntem cei care ar trebui sa le facem o surpriza functionarilor de la ambasada, participantii sunt invitati sa aduca fiecare cate ceva de mancat, dulciuri, fructe sau o bautura.

Parintii care vin cu odraslele sunt rugati sa prevada un caou mic, eventual o carte, pentru a uniformiza cumva cadourile pe care le vor primi copilasii de la Mos Craciun. Va rugam sa ne comunicati cati copilasi vin din fiecare familie. Cat despre adulti, toata lumea e binevenita, cu platou cu tot 🙂

Pentru intrebari, puteti scrie un comentariu la anuntul acesta,

SCRISOAREA DE LUNI: Copii minunati, nu si copii complexati, va rog! (cu Mariana Duca)

Noi ne stramutam, luam copii cu noi, dar si complexele, personalitatile, carentele, pe care ale noastre odrasle nu sunt obligate sa le asimileze. Ei se construiesc intr-o societate diferita, mai deschisa, unde au dreptul la fericire, nu la complexe.

Acum 3 ani, spunandu-i baietelului meu de 9 ani ca ne vom parasi tara ca sa ne stabilim in Belgia, mi-a raspuns cu mult drag si intelegere ca el este de acord, doar sa fie cu ambii parinti impreuna. De ce Belgia?  Fiindca asa a fost sa fie.

Ajunsi aici in toiul vacantei de iarna, problema mare a fost inchirierea unei case si apoi o alta dificultate, care ramine actuala si pentru belgieni – sa inscrii copilul la o scoala buna. Necunoscand foarte multe despre scoli si care sunt bune, ca orice parinte ce-i  doreste binele copilului sau, am vizitat cit se poate de multe, ca sa ne facem o parere. In fiecare zi aveam refuz, cel putin unul, reprosuri ca nu cunostea limba franceza, etc. Am insistat mult in fata unei directoare, unde ne paruse ca scoala era buna si am reusit sa avem un loc.

Daniel Duca, micutul basarabean de la Bruxelles cu alura de maestru

Din acea zi in ochii baiatului vedeai numai tristete si lacrimi. Mereu auzeam aceleasi fraze : « Mama, eu cunosc mai multe, dar nu pot sa le explic », « ma considera toti fraier, pentru ca vin dintr-o tara saraca », sau de felul « Mama, e adevarat ca ne-am parasit tara, fiindca e cea mai saraca din Europa », Moldova exista numai in Tintin !!! sau « Mama, din ce magazin mi-ai cumparat hainutele astea frumoase – scump sau ieftin ? ». Vedeam ca sunt neputincioasa sa schimb gindirea copilasului meu, care era mult mai intelegator decit il credeam noi, dar totusi am incercat sa gasim explicatii si sustineri la toate reprosurile. Desi copii  pot fi foarte duri, chiar cruzi, intre ei. Acelasi complex il au majoritatea copiilor, fiindca ei simt ca si noi, adultii, il avem.  Asa au trecut  5 luni si a ajuns ziua cind a primit primul buletin in Belgia cu reusita cea mai mica la limba franceza 14,5/20.  Dar dupa inca 2 ani a  ajuns sa fie primul la examenele de CEB (certificat de absolvire a scolii primare care are 6 ani de studii), cu premiul I – premiul primarului Comunei. Plangeam de bucurie si imi priveam minunea de copil, care avea si el lacrimi de bucurie.

Acum este printre cei mai buni elevi ai unui colegiu din Bruxelles, dar complexul de refugiat, copil fara patrie, sarac nu-l lasa in pace. Chiar daca toti colegii ar vrea sa le fie prieten, primeste invitatii si felicitari din diferite parti, il omoara gindul ca e strain in aceasta tara, ca nu e la el acasa… Mai ieri mi-a povestit acelasi lucru o prietena, ca fiul ei de 10 anisori il are doar pe fratior prieten, ca ceilalti sint « belgieni » si nu gindesc la fel ca « noi », dar e primul in clasa si are mari succese la academia de muzica.

Ziceam ca copiii sint oglinda parintilor si, chiar daca nu ne dam seama, ei observa foarte bine fiecare complex si detaliu din comportamentul parintilor, de aici si timiditatea lor care se transforma intr-o masina cu valva unidirectionala, acumuleaza si ascund toate sentimentele, nu mai exteriorizeaza nimic si devin complexati.

Dragi parinti, fiti cit se  poate de deschisi, ca sa simta acest lucru si copiii nostri, fiindca sunt niste MINUNI! Sa nu le permitem sa devina copii cu complexe, in niciun caz.

« Scrisoarea de Luni » cu Mariana Duca, medic-anestezist, Bruxelles